Angajaţii unei primării din Ilfov au spart uşa, după ce primarul nu mai furase nimic de 3 zile
Dedicația pentru muncă face victime și în aparatul de stat nu doar în multinaționale. Au descoperit asta angajații unei primării din județul Ilfov care și-au descoperit primarul mort în birou după ce muncise fără întrerupere mai bine de 72 de ore.
„Inițial am crezut că e plecat prin Caraibe să depună ceva în off-shore-uri dar, văzând că chiar nu se fură nimic de trei zile l-am căutat peste tot prin sat. Abia într-un târziu ne-am gândit să-l căutăm în birou, el nu prea trece pe-acolo. A trebuit să rupem ușa, că era blocată de la câte plicuri cu șpagă se băgaseră pe dedesupt. Acolo era, mort, cu capul pe câteva teancuri de bani”, a povestit unul din cei care l-au descoperit.
Conform legii, atribuțiile primarului vor fi preluate de viceprimar, acesta trebuind să fure până se vor organiza noi alegeri. Cel mai probabil, locuitorii comunei vor avea de ales între un hoț de la PNL, un borfaș de la PSD sau un securist parvenit de la UNPR. Din păcate în comuna ilfoveană nu sunt suficienți unguri astfel încât canalia șpăgară de la UDMR nu și-a anunțat încă candidatura.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.