Arest sportiv la DNA: Procurorii prind coruptul, se pozează cu el, apoi îl eliberează
Justiția română a primit felicitări de la cine se aștepta mai puțin, Organizația Internațională pentru Drepturile Omului, pentru lupta continuă de protejare și tratare cu respect a infractorilor. „Nicăieri în lume nu am văzut pe cineva să se comporte atât de sportiv cu corupții. Se vede că nu-i vor pentru carne, ci doar pentru plăcerea de a pescui”, se arată în comunicatul OIDS.
DNA este felicitat pentru modul în care, deși îi prinde pe corupți, nu-i omoară sau îi înfundă în pușcărie, ci doar îi lasă un pic la pozat, pentru trofee. „O astfel de gândire sustenabilă pe termen lung ne face să credem că România va avea mult și bine această resursă naturală, de corupți proaspeți”.
Un judecător de la Curtea Supremă de Justiție a explicat cum este arestatul sportiv. „Dai la coruptu mic, îl prinzi în cârlig, și-apoi îl lași un pic să se zbată. Ăsta o să atragă atenția unui corupt mare care vine să-l salveze și, dacă ai răbdare, prinzi o ditai balena ca Nicușor Constantinescu. Totuși, suntem eco, nu vânăm coruptul când își depune icrele, adică când participă la licitații trucate”, spun judecătorii care-i eliberează înapoi pe corupți. „Pe unii dintre ei punem câte un inel, îi mai prindem și cu altă ocazie, vedem cum au evoluat, ce modificări organice au suferit etc”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.