Au sărit calul cu deplasările! Un parlamentar român a efectuat o vizită de lucru în spaţiu

@
25 octombrie 2013 12:18
Au sărit calul cu deplasările! Un parlamentar român a efectuat o vizită de lucru în spaţiu

România i-a decontat aproape 120 de milioane de euro unui parlamentar român care a efectuat o „vizită de lucru” pe Staţia Spaţială Internaţională. Parlamentarul făcea parte din comisia de prietenie cu Cosmosul, Taiwan şi Ecuador şi susţine că vizita a fost una benefică pentru Legislativul Român şi relaţiile externe.

„Am avut mai multe întrevederi cu investitori din zonă, oameni de afaceri şi oameni de ştiinţă care sunt foarte interesaţi să vină în România” a declarat parlamentarul la aterizarea pe aerodromul Mihai Kogălniceanu. „Nu văd de ce se face atâta caz, suntem o ţară săracă şi nu ne putem permite să trimitem toată ziua bună ziua cosmonauţi acolo. Nu neg că sunt specialişti, dar nu cunosc atât de bine ca mine problemele ţării şi ale colegiului meu”.

La intrare pe SSI s-a petrecut un incident, reprezentantul României fiind prins când încerca să introducă fraudulos un pet de rachiu aprig de Câlnău pe staţie şi o tablă de slănină. Acesta a pretins că are paşaport diplomatic. Mai mult, parlamentarul român a stat două zile în plus în cosmos, ca să mai încaseze din diurna de deplasare, situată la 60 de euro pe zi. Acesta a fost văzut la aeroport cu două şacoşe de suveniruri, un casetofon rusesc Orbita şi două ceasuri Pobeda, stricate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi