Autorii unui jaf, lăsaţi să iasă din ţară după ce vameşii i-au confundat cu mascaţii
Cinci bărbaţi înarmaţi şi cu cagule pe faţă au trecut astăzi ca prin brânză prin punctul de frontieră Moraviţa. Ei se grăbeau foarte tare, deoarece tocmai jefuiseră o bancă şi poliţia se afla pe urmele lor.
Vameşii spun că a fost vorba de o confuzie. Ei i-au confundat pe tâlhari cu mascaţii care urmau să vină să-i aresteze pentru luare de mită cu duba de ora 10 şi n-au vrut să se bage peste ei, ca să nu se spună pe urmă că şi-o caută singuri.
Iată ce ne-a declarat un vameş, după ce i-am dat şpagă ca să vorbească cu noi:
“Sincer să vă spun, noi ne-am bucurat când am văzut că nu opresc. Chiar am zis: Da mai ducă-se şi la alţii, că n-oi fi eu singurul care ia şpagă. Ieşisem din gheretă să nu intre ei după mine, dar nu m-am uitat în direcţia lor, ca să nu pară că vreau să-i provoc.”
Vameşul spune că s-a săturat să trăiască în teroare. De fiecare dată când vede că o maşină se apropie de vamă, se gândeşte că vin membrii trupelor speciale, însoţiţi de procurori DNA.
“Lumea a văzut că mi-e frică şi mă ia la mişto, dar nu ştiu ce să mai cred. Într-o zi, un beţiv a venit la mine să-l las să treacă fără paşaport în Serbia. Bineînţeles că n-am vrut să-I dau drumul, dar a început să mă ameninţe că are un văr agent şef la în Teleorman şi că o să mă aresteze că iau şpăgi. Vă daţi seama că m-am simţit cu musca pe căciulă şi l-am lăsat să treacă.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.