Băsescu a sunat la Ambulanță să se intereseze de starea revolverului lui Năstase
Imediat după ce tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase a eșuat, șeful statului a sunat la Spitalul de Urgență Floreasca: „Am fost informat că domnul Adrian Năstase a fost adus la dumneavoastră după ce s-a împușcat de două ori în gât. Îmi puteți spune în ce stare se află acum revolverul? Ce spun medicii, va mai putea fi folosit o dată?”
Îngrijoratea președintelui a mers chiar mai departe, el insistând să stea de vorbă și cu polițistul care a asistat la scena sinuciderii. Declarația polițistului l-a dezamăgit puțin pe Băsescu, deoarece se pare că revolverul a fost scăpat din mână și a căzut pe jos: „Revolverul a suferit un traumatism destul de puternic”, spune ofițerul, „dar o echipă de armurieri face tot ce e omenește posibil pentru ca în cel mai scurt timp el să poată fi folosit din nou.”
Pe de altă parte, medicii de la Spitalul Floreasca spun că pacientul Adrian Năstase este stabil și în maxim două săptămâni el va putea să-și ridice mâna și să-și miște degetul arătător.
Pe acelaşi subiect:
Foto: Procurorii au prezentat presei pistolul folosit de Adrian Năstase
Adrian Năstase va fi transferat la o clinică într-o ţară cu care nu avem tratat de extrădare
9 lucruri pe care nu le ştiai despre condamnarea lui Adrian Năstase
Adrian Năstase l-a prostit pe Geoană să-i preia pedeapsa de 2 ani de închisoare
Presa internaţională: Adrian Năstase, primul blogger român condamnat definitiv
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.