Ca să-i oftice pe unguri, România își schimbă numele în Trianon
O nouă țară e pe cale să apară în Europa. Republica Trianon, fostă România, care a decis să-și schimbe numele ca să nu mai fie asociată cu atâtea fenomene negative, precum migrația, furturile sau cerșetoria. Începând cu 4 Iunie, noua zi națională a statului Trianon, România își va schimba numele cu unul luat după singurul moment al istoriei în care țara noastră a strălucit: momentul în care le-am luat ungurilor o cantitate mare de teritoriu și cetățeni.
”E timpul să terminăm cu confuzia român-rom. Ca cetățeni trianonezi, cu pașapoarte trianoneze, vom arăta Europei și întregii lumi cine suntem de fapt, fără prejudecăți și fără idei preconcepute. Să spunem răspicat: sunt trianonez! Trăiască Trianon, patria mea!”, susține Decebal Popescu, inițiatorul reformei.
Schimbarea de nume are sens și pentru că în sfârșit țara noastră, Trianon, va avea o zi națională vara, când nu doar că ne putem bucura de un grătar în aer liber, dar ne putem bucura și de supărarea ungurilor, care vor fi probabil în lacrimi văzând că sărbătorim cea mai neagră zi de după momentul în care au fost dați afară din Asia și au fost nevoiți să migreze aici.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.