Ca să nu mai planeze suspiciuni asupra onestităţii, următorul premier va guverna din penitenciar
Următorul premier al României va fi ales din cei 30.000 de deținuți pe care țara noastră îi are în penitenciare, a doua forță politică a țării după PSD. Acesta va fi ales dintr-un penitenciar de elită, care e cunoscut pentru calitatea infractorilor. Toate acestea pentru a nu mai exista suspiciuni asupra onestității celui care vrea să conducă Guvernul României și pentru a eficientiza activitatea miniștrilor.
„Infractorii se știu între ei, există o ierarhie, un respect. Șeful de cameră nici măcar nu trebuie să dea cu pumnul, oamenii se execută, își știu fiecare locul. Negociază perfect cu gardienii, face să fie bine pentru toată lumea. De un astfel de om avem nevoie, de o mână tatuată de fier, care să-i țină în frâu pe ceilalți infractori, fie că sunt miniștri la Mediu, la Educație sau simpli secretari de stat”, spune analistul politic Decebal Popescu. În plus, prezența unui premier infractor va scoate de pe agenda publică eterna discuție „a furat/n-a furat, e cinstit / e panacot”.
Noul premier va trebui să aibă tatuat pe mâna cu care semnează ordonanțe de urgență zarul 5 și o sirenă. Totodată, pentru fiecare 100 de kilometri de autostradă construiți i se va reduce un an din pedeapsă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.