Cămătarii FMI vor să ne crească impozitele şi TVA-ul
Pentru că e frumos afară şi în redacţie n-avem femei, redactorii TNR au ieşit pe teren, pentru un scurt reportaj. Am vrut să aflăm ce părere are omul de rând despre măsurile nasoale pe care vor să ni le bage pe gât cămătarii de la FMI: TVA mărit cu 5 procente şi impozit pe mai toate cu 4% în plus. Pare că ăştia de la FMI se ghidează după principiul „loveşte economia românească cât timp e la pământ”.
Primul repondent a fost, după bănuielile noastre, un moldovean aflat în vizită la vreo rudă: „La ce sărăcie e la noi, aste ne mai lipsea. Păi de unde să le mai dăm? Eu, de exemplu, după ce îmi cumpăr băutura, nu-mi mai rămân bani nici măcar de pâine. Nu mai zic de ăia micii, săracii n-au mai văzut dulciuri sau rechizite şcolare de ani de zile. Mă rog, rechizite să zicem că nu aveau neapărat nevoie, că nu i-am dat la şcoală, am preferat să-i bag direct în muncă. Dar e inadmisibil, să vină ăia de la FMI şi să ne zică ce să facem.”
Un altul, fan Băsescu, echipat cu trening şi pantofi, crede că de vină e doar premierul: „Dacă Boc ar avea ouşoare, n-ar accepta niciodată condiţiile FMI. Păi ce pot să ne facă? Suntem în NATO, doar n-o să vină cu tancurile peste noi!?! Eu zic că trebuie să se implice Băsescu mai mult, să intre tare în ei. Normal că ăia îşi bat joc de noi când văd că negociază cu Boc. Cum să nu-l iei la mişto pe Boc, şi eu aş face la fel.”
„Îmi pare rău, lucrez la negru, cumpăr la negru, deci n-am nici o părere. Eu nu sunt afectat” ne-a retezat-o un individ îmbrăcat la costum şi posesor de Q7.
Am aflat însă cu suprindere că există şi persoane optimiste în privinţa măsurile cerute de FMI. „Dom’le, ca să vă spun sincer, pe mine nu mă interesează ce fac ăştia. Eu nu dau bani la stat, eu iau de la stat, că sunt şomer. Poate ar fi chiar bine să ia statul mai mult, că dacă are de unde da, poate îmi creşte şi mie şomajul” ne-a declarat un şomer (nu băgăm însă mâna în foc că era şomer, poate doar se lăuda).
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.