Campanie revoluţionară! George Simion promite clujenilor garsoniere la numai 400.000 de euro

Scris de Luchian
@
24 septembrie 2024 16:58
Campanie revoluţionară! George Simion promite clujenilor garsoniere la numai 400.000 de euro

George Simion, președintele AUR, continuă în forță campania prin care încearcă să-i păcălească pe români să-l voteze sub promisiunea unor apartamente la prețuri rezonabile. Dar ultima ispravă a politicianului îi face chiar și pe cei mai creduli să ridice din sprâncene: acesta a promis cetățenilor din Cluj garsoniere la doar 400.000 de euro, adică mult sub prețul pieței.

„Știu că pare ireal, dar un asemenea chilipir chiar este posibil dacă mă votați. Cine pune ștampila unde trebuie se va putea lăfăi în peste 15 metri pătrați, împreună cu întreaga familie, preferabil tradițională”, a declarat George Simion.

Anunțul liderului AUR face furori în Cluj, mai mulți oameni fiind prezenți la sediile partidului decât la Untold. „Eram gata să fac un credit de 2 milioane de euro pe 350 de ani pentru un apartament cu două camere la periferie, dar apoi am văzut anunțul domnului Simion și m-am răzgândit imediat”, a declarat un clujean aflat la coadă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Ciucă și Ciolacu, Unirea Principalilor Guvernanți