Ce parşiv! Cât a ieşit Iohannis să vorbească cu protestatarii, Tăriceanu s-a instalat la Cotroceni

Scris de Vasile
@
10 februarie 2017 01:31
Ce parşiv! Cât a ieşit Iohannis să vorbească cu protestatarii, Tăriceanu s-a instalat la Cotroceni

Lovitură de teatru în politica românească: Klaus Iohannis nu mai e preşedintele ţării! Profitând că rivalul său neamţ a ieşit să vorbească cu pensionarii aduşi de PSD, Călin Popescu-Tăriceanu s-ar fi strecurat, precum o reptilă, în Palatul Cotroceni şi l-ar fi încuiat pe Iohannis pe dinafară, transmit surse oficiale.

Situaţia, spun juriştii, e cu atât mai gravă cu cât în Constituţia României, la articolul 492 bis, este precizat că “persoana sau animalul cu până la 6 picioare care ocupă timp de 24 de ore Palatul Cotroceni devine automat preşedintele ţării”.

“Nimeni nu ştie exact cum a apărut în Constituţie, dar e un articol care nu lasă loc de interpretare. Ocupantul palatului capătă toate atribuţiile preşedintelui şi are dreptul să schimbe yala”, spune Nicu Gheară, judecător CCR.

Astfel, conform legii, Tăriceanu deţine încă de aseară prima funcţie în stat, singura metodă prin care Iohannis poate să-şi recapete postul fiind să-l păcălească într-o manieră similară. “Chiar în acest moment, domnul Iohannis încearcă să-l momească afară, atrăgându-i atenţia că nişte golani vor să-i zgârie motocicleta cu un cui”, transmit surse apropiate fostului şef al statului.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi