Ce săraki! Un loc la inaugurarea lui Trump, de 3 ori mai ieftin decât o ciorbă în Poiană

20 ianuarie 2025 17:17
Ce săraki! Un loc la inaugurarea lui Trump, de 3 ori mai ieftin decât o ciorbă în Poiană

George Simion a ajuns la Washington după ce partidul a achitat locul la investirea lui Trump cu banii rămași din campanie, dar și ce au mai strâns de la colindat liderii organizațiilor locale. Trump a confirmat că locul la masa oficială s-a ieftinit anul acesta, dar vrea să recupereze din profit, taxând fiecare TikTok postat din timpul evenimentului.

Locul este unul premium! Masa este la subsol, dar printr-o crăpătură de geam, se vede peruca președintelui american. E cel mai bun loc la masă al României la o investire de președinte american din ultimii 35 de ani!

Liderul AUR neagă vehement acuzațiile cum că locul ar fi fost cumpărat: „Nici pomeneală!
Aveam plănuită o călătorie și a trebuit să ocolesc spațiul aerian al Moldovei, așa că am vrut să trec să-l salut și pe Donald. Suntem prieteni vechi, chiar anul trecut de sărbători mi-a făcut un cadou personalizat: crema de cearcăne a Melaniei, face minuni, recomand!”

Sursele TNR au aflat că inițial George Simion avea planificat un weekend prelungit în Poiana Brașov, dar ce să vezi, fonduri insuficiente! Prețurile în stațiunea brașoveană au luat-o razna, o ciorbă cu afumătură ajungând aproape de valoarea unui bitcoin, bineînțeles, fără pâine și smântână.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi