Cine pleacă din ţară după victoria lui Băsescu

Scris de TNR
@
10 decembrie 2009 12:02

Înainte de alegeri, mulţi au anunţat că pleacă din ţară în caz că Băsescu mai câştigă un mandat. Motivele sunt clare: afară preţurile sunt mai mici, condiţiile mai bune, chelnerii mai respectuoşi. Iată lista scurtă a emigranţilor:

Mazăre a anunţat din timp că pleacă în Brazilia. Nu-i exclus ca acolo să găsească mulţi constănţeni care au emigrat atunci când el a câştigat al doilea mandat de primar.

Dinescu pleacă în Bulgaria. Mai exact, va fi exilat acolo de Antonie Solomon, primarul Craiovei. Situaţia aminteşte cumva de poetul latin Ovidius (ambii au propria marcă de vin), exilat la Tomis după ce Octavian Augustus a ajuns la putere, învingându-l pe Marc Antoniu în bătălia navală de la Actium, deşi adversarii au cerut renumărarea corăbiilor. 

Mircea Badea va pleca în Antalia, dar numai pentru două săptămâni şi nu chiar acum, ci la vară. Bani o să aibă, mai ales de când i-a promis mogulului că zilele lui Băsescu la Cotroceni sunt numărate. Le-a numărat chiar el şi i-au ieşit, se pare, 365×5.

Dan Petrescu sigur pleacă din ţară, mai ales că în România lui Băsescu este furat de arbitri în fiecare săptămână. Se pare că zilele trecute a prins un arbitru chiar la el în sufragerie, în timp ce încerca să iasă cu plasma pe fereastră.

Imediat după validarea rezultatelor finale de către BEC, mai mulţi susţinători ai PSD-ului au fugit în Germania. Ei au fost cazaţi de autorităţi într-un cămin de bătrâni, unde au primit un pat şi o masă caldă. Când au cerut azil politic însă, nemţii le-au dat un răspuns ferm: “Totuşi, să nu politizăm acest azil!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi