Cineva a citit cartea Un ostaș în slujba țării și susține că trei sferturi sunt rețete

@
14 august 2024 13:05
Cineva a citit cartea Un ostaș în slujba țării și susține că trei sferturi sunt rețete

Cartea lui Marian Ciucă a stârnit controverse mai ales prin campania publicitară deșănțată ce a avut loc pe întreg teritoriul țării, ba chiar și în țările vecine. Puțini au fost însă aceia care s-au aplecat și asupra conținutului contestatului volum.

Din fericire un cercetător de la institutul de Lingvistică Iorgu Iordan a reușit să pună mâna pe o ediție princeps, proaspăt scoasă de sub tipar și să o analizeze cu atenție. „Sincer, voiam să descopăr, prin analiză semantică, dacă această carte a fost scrisă chiar de Ciucă sau de altcineva. Surpriza a fost să descopăr că mai bine de trei sferturi din carte este scrisă de Sanda Marin, doamna aceea cu celebra carte de bucate”, spune cercetătorul Decebal Popescu de la Iași.

Într-adevăr Ciucă dedică ample pasaje din carte mâncărurilor pe care le-a întâlnit în viața sa, acordând o deosebită atenție măsurării ingredientelor, a timpilor de coacere sau de fierbere precum și a obținerii unor emulsii perfecte, astfel încât fiecare porție să fie un deliciu. Pe de o parte rețetele sunt excelente, dar pe de altă parte, cum îi stă în fire domnului Ciucă, sunt plagiate din altă parte.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi