TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Cîţu, întrebat cât costă o franzelă: “60 de lei gramul?”

Scris de Vasile
@
11 august 2021 11:46
Cîţu, întrebat cât costă o franzelă: “60 de lei gramul?”

Excentricul premier al României, Florin Cîţu, a fost prins încă o dată în ofsaid de jurnaliştii băgăcioşi! Întrebat cât costă o pâine în Bucureşti, acesta s-a fâstâcit, a dat ochii peste cap şi a bâiguit nesigur: „60 de lei gramul?…”

Ulterior, premierul şi-a mai venit în fire şi a adus câteva precizări necesare: „Bine, la 60 de lei nu primeşti chiaaar o franzelă întreagă, mai degrabă trei sferturi de franzelă, în cel mai bun caz o franzelă cu colţul muşcat. Şi dacă primeşti o franzelă întreagă, iar nu-i semn bun, înseamnă că e plină de seminţe sau mai rău, d-aia culeasă direct de pe câmp şi uscată pe acoperiş.”

„Dar nu ştiu de ce ai da bani pe pâine în zilele noastre. Toată lumea cunoaşte pe cineva care face pâine acasă. Unii stau toată ziua şi frământă coca, alţii preferă bruschetele cu verdeaţă sau să ruleze covrigi… Important e, când bagi bagheta în toaster, să ai grijă să nu te prăjeşti!”

„Hazliu dom’ premier cu pâinile lui, dar eu unul prefer dieta keto”, a comentat un tânăr din sectorul 2, intrând într-o farmacie veterinară.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi