Copiii sunt în lacrimi! Radu Mazăre a fost suspendat din funcţia pe care o ocupa la Circul Globus
La scurt timp după suspendarea sa din funcţia de primar al Constanţei, Radu Mazăre primeşte o nouă lovitură! Potrivit unor surse din lumea circului, Colegiul Clovnilor i-ar fi retras lui Mazăre dreptul de liberă practică, acesta fiind suspendat din toate funcţiile pe care le ocupă la Circul Globus până la clarificarea situaţiei sale juridice.
“Există un regulament obscur în statutul Colegiului, de prin 1886, care le interzice persoanelor anchetate penal să lucreze ca măscărici”, explică Robert Acrişor, liderul clovnilor bucureşteni. “Evident că legea e depăşită de vremuri, dar n-o putem schimba cu una, cu două. Radu Mazăre a fost un demn purtător al nasului roşu, sunt convins că va trece peste asta şi va reveni pe scenă cu giumbuşlucuri noi.”
Cei mai nemulţumiţi de decizia Colegiului Clovnilor sunt însă copiii, care îl îndrăgeau nespus pe şugubăţul constănţean. “De câte ori avea drum pe la Bucureşti, îşi punea salopeta de clovn şi dădea un spectacol la Globus. Nepoţii mei îl adorau. Le făcea animale din baloane şi le scotea uneori din ureche bănuţi, cocaină şi alte mărunţişuri drăguţe”, povesteşte un bunic din sectorul 2 al Capitalei.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.