Crin: “Nu ţin minte să fi zis că mă retrag din politică. Probabil vorbeam în somn.”

Scris de Vasile
@
22 august 2012 14:55
Crin: “Nu ţin minte să fi zis că mă retrag din politică. Probabil vorbeam în somn.”

Invitat la Antena 3 să comenteze verdictul CCR, Crin Antonescu a ţinut să-şi asigure susţinătorii că nu va părăsi viaţa politică. “Probabil vorbeam în somn când am zis că mă retrag. Mi se mai întâmplă”.

Potrivit analiştilor, afirmaţia este foarte plauzibilă. “Mulţi oameni vorbesc în somn. Uneori bâiguie, alteori produc sunete articulate şi chiar declaraţii politice de mare impact”, a explicat un apropiat al preşedintelui interimar. “Domnul Antonescu are antecedente: a ţinut chiar un discurs înălţător în Parlament în timp ce dormea buştean. Cu altă ocazie, a a murmurat prin somn ceva care amintea de limba engleză. Probabil frânturi de filme americane rămase în subconştient, pentru că domnia sa nu cunoaşte această limbă şi nu îşi aminteşte nimic.”

“De fapt, aşa mi-am început cariera politică. Am adormit într-o după-amiază şi dimineaţa, când m-am trezit să beau un pahar cu apă, eram liderul PNL. Eu îmi doream doar să predau istorie, dar acum că mi-am făcut un culcuş în politică, înţelegeţi cât de greu mi-ar fi să-l părăsesc”, a completat politicianul liberal.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi