Dan Şova îşi ţine peştii întinşi prin apartament: “Mi-e milă să-i bag în acvariu, că se îneacă”
Deşi chiar nu mai era nevoie, Dan Şova oferă opiniei publice o nouă mostră a prostiei sale de nepătruns. Mare iubitor de peşti, mai ales specii rare şi exotice, senatorul PSD se încăpăţânează să le cumpere acestora acvarii, ţinându-i întinşi prin tot apartamentul.
“Toată lumea îmi spune: ia-le acvarii, nu-i mai ţine aşa. Oamenii ăştia sunt nişte inconştienţi fără suflet. Cum să-i bag pe săracii peşti în apă, să se înece? Sunt şi ele vietăţi lăsate de Dumnezeu, au dreptul la viaţă, mai puţin hamsiile şi somonul, că astea-mi plac mie cu mujdei. Mă gândesc chiar să înfiinţez un ONG care să lupte împotriva înecării sistematice a peştilor, dacă ei vor fi în continuare băgaţi cu forţa în acvarii sau în ocean”, spune Dan Şova.
Printre cei mai vehemenţi contestatari ai lui Dan Şova se numără vecinii de scară. “Toată scara miroase a peşte putrezit, trebuie să umblăm cu măşti. Am făcut chetă să-i luăm câteva acvarii, ba chiar am adus şi un profesor de zoologie, de gimnaziu, să-i explice mecanismul de viaţă al peştilor, dar când a început să-i vorbească, l-a luat o migrenă îngrozitoare şi a fugit înapoi în apartament”, spune un vecin.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.