Dan Voiculescu a hotărât să reia colaborarea cu Securitatea
După o întrerupere de mai bine de douăzeci de ani, Dan Voiculescu a decis să revină în domeniul care l-a consacrat, respectiv turnătoria. „Eram bun la asta, e păcat să nu încerc o carieră în domeniu”, ne spune domnia sa. „O fac pentru mine, pentru liniştea mea sufletească. E bine şi ca mogul de presă, câştig bani, dar parcă nu mă simt împlinit ca om.”
Mogulul Antenelor a semnat deja un agajament în alb şi aşteaptă doar confirmarea din partea serviciilor de informaţii. „Totul este pus la punct, mai am doar să primesc un nume de cod şi mă apuc de treabă. Ştiu că pot să fiu de ajutor, mă pricep la oameni, ştiu multe despre angajaţii mei, despre rudele mele… Aş putea să mă apuc şi singur de treabă, dar îmi lipsesc mijloacele de anchetă ale Securităţii şi nu aş vrea să fiu superficial.”
Deşi pare un simplu capriciu de milionar excentric, pentru Dan Voiculescu întoarcerea la turnătorie arată un caracter puternic. „Nu sunt un epigon ipocrit, nu vreau să uit de unde am plecat, iar pentru asta sunt dispus să las de-o parte demnitatea şi onestitatea. La vârsta mea începi să te gândeşti ce poţi să faci pentru alţii, iar asta e tot ce contează în final.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.