Dăncilă revine în Guvern. Va goli scrumiera și arunca sticlele goale din biroul lui Orban
Deși nimeni nu-i dădea vreo șansă să revină la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă a reușit miracolul. De mâine ea va începe din nou treaba în clădirea Guvernului, urmând să fie direct responsabilă de golitul scrumierei și aruncatul sticlelor goale din biroul lui Ludovic Orban.
Dacă prima dată a ajuns la Palatul Victoria cum a ajuns, de data asta Viorica insistă că a fost aleasă strict pe competență. ”I-am golit scrumiera domnului Dragnea aproape 20 de ani”, s-a lăudat Dăncilă. ”Și nu cred că domnul Orban fumează mai mult decât domnul Dragnea, că doar ați văzut cum îi arătau dinții. N-am nicio emoție, mă voi descurca impecabil la golit scrumiera.”
Și dacă treaba merge bine, în câteva luni Viorica Dăncilă ar putea chiar și să se întoarcă la Bruxelles. Se pare că Rareș Bogdan caută pe cineva din România care să-i calce zilnic cele peste 200 de batiste și eșarfe pe care le are, iar Viorica ar fi prima pe listă. ”Dacă Orban îi va da referințe bune, sigur o va lua Rareș la Bruxelles”, a spus un membru PNL apropiat de cei doi.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.