TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Darius Vâlcov a fost arestat în Italia după ce a pus ketchup pe pastele carbonara

24 mai 2023 13:08
Darius Vâlcov a fost arestat în Italia după ce a pus ketchup pe pastele carbonara

Fugarul român Darius Vâlcov, condamnat în România la 6 ani cu executare pentru furat a fost capturat de autoritățile italiene și deferit justiției din acea țară. Acesta a fost prins după ce patronul unui restaurant din nordul Italiei a reclamat la poliție că Vâlcov a încercat să pună ketchup pe pastele carbonara.

„Inițial a cerut și pâine la paste, i-am zis că nu ținem, apoi a zis să-i aduc o butelcuță de ketchup. Am crezut că glumește, dar când am văzut ce face cu ea mi s-a urcat sângele la cap”, a declarat patronul localului, Ezio Auditore. Carabinierii au intervenit imediat cu trupele folosite pentru arestarea membrilor din Camorra.

Presa din peninsulă a comparat cazul lui Vâlcov cu cel al psihopatului austriac Josef Fritzl care și-a ținut familia un sfert de secol în beci în malnutriție și incest. Locuitorii din Torino au semnat o petiție pentru reconstruirea eșafoadelor de pe vremea lui Mussolini, iar procurorii au cerut pedeapsa cu închisoare pe viață pentru Vâlcov.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi