De aici încolo, Băsescu va face băi de mulţime doar la bulgari
Traian Băsescu a recunoscut în sfârşit că el este, de fapt, Guvernul României. El şi-a asumat ieri cele mai drastice măsuri economice postdecembriste: scăderea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor şi şomajului cu 15%. Pentru că nu a mai dat vina pe Boc pentru incompetenţa Guvernului, cum făcea de obicei, Băsescu se confruntă acum cu o gravă problemă: nimeni nu se mai oferă să facă băi de mulţime cu el.
Având în vedere situaţia în care i-a adus, românii nu se vor mai înghesui să-l ovaţioneze pe Băsescu ca odinioară. Chiar şi în Bucureşti, traficul a fost azi mult mai fluent, cel mai probabil pentru că băsescienilor le-a fost jenă să mai apară în public şi au preferat să rămână în case. Mă rog, case din care până la urmă vor ieşi, dar asta doar pentru că nu vor mai avea bani de rate din cauza măsurilor tocmai anunţate de Băsescu.
Şi pentru că Băsescu nu vrea să renunţe la băile de mulţime, consilierii lui au studiat variantele existente şi au ajuns la concluzia că cel mai bine pentru el este să facă băi de mulţime în Bulgaria, unde oricum este mai ieftin decât la noi. Bulgarii nu-l cunosc foarte bine pe Băsescu şi tocmai de aceea pentru nişte bani se adună oriunde e nevoie ca să-i ofere ocazia lui Băsescu să tragă o scurtă baie de mulţime.
A mai fost luată în calcul şi varianta China, unde se puteau aranja băi de mulţime cu bani foarte puţini, însă distanţa prea mare a împiedicat punerea în practică a acestei idei.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.