Deasupra intrării în Parlament va fi montată o pasarelă, de unde cetățenii să scuipe-n cap deputații
Valul de nesimțire din Parlament nu putea să rămână fără urmări. Așa că, pentru restabilirea unui minim echilibru în societatea românească, în perioada următoare se va declanșa un val de flegme ale cetățenilor pe creștetul deputaților. Asta după ce la intrarea în Parlament se va contrui o pasarelă specială, de unde cetățenii vor putea scuipa după bunul plac gunoaiele care pun piedici justiției.
Deputații care l-au salvat pe Victor Ponta de urmărirea penală vor fi primii care vor trece pe sub pasarelă, imediat ce aceasta va fi terminată. Tot în aceste zile se va modifica și regulamentul Camerei Deputaților, aleșii urmând să fie obligați să iasă din clădire din oră în oră, pentru a putea fi scuipați în cap de cât mai multe ori zilnic.
Pe paserală vor fi acceptați toți cetățenii cu taxele plătite la zi și care nu au făcut niciodată parte dintr-un partid politic sau din trustul Intact. Va exista și un serviciu premium, pentru cei care prin afacerea lor contribuie cu sume importante la bugetul statului: aceștia vor putea și să urineze în capul deputaților, nu doar să-i scuipe.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.