Deşi e grav bolnav, Păunescu a scris un poem omagial de ziua lui Traian Băsescu

Scris de TNR
@
4 noiembrie 2010 14:27
Deşi e grav bolnav, Păunescu a scris un poem omagial de ziua lui Traian Băsescu

Deşi este ţinut în viaţa doar de aparate, Păunescu a vrut neapărat să-i facă un cadou preşedintelui, care îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Iniţial, el a trimis poezia dedicată lui Băsescu la Jurnalul Naţional, dar Ciutacu a refuzat să o publice. Dezamăgit de colegii din presa scrisă, Păunescu ne-a înmânat nouă poemul omagial, ştiut fiind faptul că TimesNewRoman.ro este un site independent şi echidistant.

Ce părere aveţi de gestul poetului? Era acum momentul să-i scrie ode preşedintelui?

 

Traian

Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Elena,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod,
Şi-şi operează grabnic coloana la Viena.

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

Noiembrie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi