Digi24 susține că doctoratul lui Lucian Bode a fost plagiat de un userist
Breaking News la Digi24. Cosmin Prelipceanu susține că a fost descoperit odiosul plagiator care i-a plagiat ministrului Bode lucrarea de doctorat. Plagiatorul este nimeni altul decât Vlad Voiculescu, de la USR. ”A fost manevră!”, dă Prelipceanu verdictul.
”Acest om onest și muncitor, de la PNL, un partid care arată cât de mult îi pasă de adevăr, finanțând posturile de știri cu milioane de euro, ei bine acest model pentru societate a fost atras într-o capcană de câtre o grupare periculoasă de plagiatori din USR, grupare condusă chiar de Vlad Voiculescu, cel care a dat foc la spitale, după cum bine știți”, a declarat Cosmin Prelipceanu în direct.
El susține că singurii vinovați pentru numărul uriaș de plagiate sunt chiar cei din conducerea USR și invitații din această seară, de la PSD, PNL și UDMR, vor confirma bănuielile postului independent de știri. ”Nu vom intra în direct cu cei de la USR, pentru că nu vrem să le permitem să facă propaganda lor la un post de televiziune independent!”, a mai spus Prelipceanu.
”Revenim după publicitate și vom vedea mecanismul prin care ministrul Bode, cel care e pe cale să bage de unul singur România în Schengen, a fost ademenit și escrocat de plagiatorii din USR”, a încheiat Prelipceanu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.