Din lac în puț. Noul baron PSD de Vaslui e flămând și cere șpăgi mai mari decât Buzatu
Județul Vaslui a scăpat de un hoț, dar a dat de unul și mai mare. Noul baron PSD al Vasluiului nici nu s-a înstăpânit bine peste județ că a și anunțat toate firmele care au contracte cu Consiliul Județean că procentul de șpăgi se dublează.
Concret, firmele trebuie să-i dea noului baron PSD de Vaslui 20% din valoarea contractului, altfel nu vor vedea niciun ban din partea Consiliului Județean. În plus, acesta vrea și 100.000 de lei din partea fiecărei firme drept primă de instalare, c-a rămas fără bani după ce și-a cumpărat de la partid postul de baron local.
Și, într-adevăr, PSD-ul este un partid riguros, care nu oferă funcția de baron local decât unuia care plătește bine și are aptitudini reale în furat. Mai ales că pretențiile sunt mari, că un baron local nu trebuie să fure doar pentru el și familia lui, ci și pentru partid. Iar cum anul viitor sunt multe ture de alegeri, furatul pentru partid trebuie să duduie.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.