TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Document ultrasecret: Prigojin s-a angajat paznic la o farmacie din Berceni

Scris de Vasile
@
28 iunie 2023 17:45
Document ultrasecret: Prigojin s-a angajat paznic la o farmacie din Berceni

Temutul lider al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, nu s-ar afla de fapt în Belarus! O arată un document clasificat, obţinut în urmă cu câteva minute de şeful CIA Sector 4. Potrivit raportului ultrasecret, Prigojin s-ar fi angajat paznic la o farmacie din cartierul Berceni, cel puţin până când situaţia se mai domoleşte şi Putin se mai calmează.

„Pe bune, Nea Ilie e Prigojin? Mi se părea mie un pic suspect că umblă cu două Kalaşnikoave în paporniţă şi răcneşte din când în când în ruseşte într-o staţie de emisie-recepţie, dar m-am gândit că aşa sunt bătrânii, mai au hachiţe, obiceiuri ciudate”, spune Aurelia, farmacistă. „Cu toate astea, n-am de gând să-l dau afară. De trei zile, de când e aici, n-a furat nimeni acadelele cu vitamine de pe tejghea.”

„N-are cum să fie, dom’le, Prigojin. Ăla se ascunde cu reptilienii în tunelul dacic de sub laserul de la Măgurele”, şi-a dat cu părerea Teofil, şofer de Bolt şi expert în geopolitică din cartier.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi