Doi bucureşteni s-au dus la Cotroceni să-l bată pe Băsescu
Doi bărbaţi din cartierul Militari s-au deplasat în această dimineaţă la Cotroceni decişi să îi administreze o corecţie fizică preşedintelui Băsescu. Ei au declarat că nu se lasă până nu îl altoiesc pe şeful statului.
Înarmaţi cu un sucitor şi o scândură ruptă dintr-un gard, bucureştenii au pornit spre Cotroceni pe jos, pentru că la ora aia oricum nu se putea circula altfel. În zona Lujerului, ei s-au oprit pentru o bere, să-şi mai facă puţin curaj, apoi şi-au continuat drumul intonând cântece patriotice şi imnul Rapidului.
Ajunşi la intrarea principala în curtea Palatului Cotroceni, bărbaţii au încercat să-l convingă pe soldatul postat la poartă că preşedintele şi-o cere. Ei au declarat că, pur şi simplu, nu văd altă explicaţie pentru deciziile luate în ultimul timp de Băsescu şi de cabinetul Boc.În plus, e de ajuns să te uiţi o singură dată la şeful statului ca să-ţi dai seama că faţa domniei sale cere pumni.
“În general, bătaia nu este o soluţie, însă altfel nu te înţelegi cu preşedintele. Până nu-i dai o karată, nu se potoleşte”, a declarat Ion D. Sârbu, frizer de meserie.
Potrivit domnului Sârbu, nu se mai poate aşa. El a prognozat că vom ajunge cu toţii la sapă de lemn, deşi n-a oferit o dată precisă la care acest lucru se va întâmpla.
Celălalt bărbat, mai timid din fire, s-a mai potolit când a văzut că presa îi ia la întrebări. Bucureşteanul s-a prefăcut la un moment dat că traversează să-şi cumpere ţigări, dar s-a întors imediat din drum atunci când a lătrat un maidanez la el. “Tu-ţi rasa mă-tii de potaie, acum arunc cu scândura asta după tine”, a strigat bărbatul, adăugând către presă că patrupedul, în mod clar, şi-o cere.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.