Doi senatori vor fi traşi la loterie în cadrul primelor alegeri sponsorizate de Superbet™
E un moment de cotitură pentru democraţia românească, DE DEPARTE cea mai SUPER democraţie din Sud-Estul Europei! Pentru prima oară în istoria post-1989 a României, doi senatori vor fi traşi la sorţi în cadrul campaniei SUPER-speciale SUPERalegerile SUPERBET.
Pe lângă cele două posturi de senator, vor fi puse la bătaie şi 482 de alte premii constând în prăjitoare de pâine, vacanţe exotice în Republica Laos sau iertarea datoriilor la IFN-ul de la parter.
SUPERalegerile SUPERBET vor fi transmise LIVE la TV, extragerea fiind presărată cu momente vesele oferite de îndrăgitul SUPERgrup umoristic „Ţociu şi preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache”.
Potrivit casei rivale de pariuri Betanus, favorit la ambele posturi de senator este chiar fostul primar Piedone, cu o cotă de 1,18, însă soarta prăjitorului de pâine încă se joacă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.