Dragnea s-a răzgândit! În locul pensiilor private, va naţionaliza păcănelele, că acolo sunt banii

Scris de Vasile
@
13 aprilie 2017 16:43
Dragnea s-a răzgândit! În locul pensiilor private, va naţionaliza păcănelele, că acolo sunt banii

Deţinătorii de bani în fonduri private de pensii pot răsufla liniştiţi! După ce i-au fost prezentate toate datele, Liviu Dragnea a decis să recalculeze priorităţile partidului. Astfel, Guvernul are acum în vedere naţionalizarea păcănelelor, pentru că “acolo sunt banii serioşi”.

“Cine cotizează la pensia privată? Ăia care muncesc, o mână de oameni! La păcănele, în schimb, bagă bani toate categoriile sociale, de la ultimul şomer până la foşti primari ai Capitalei. Acolo e miezul, loveaua groasă, biştaru’, marafetu’, caşcavalul, cum vreţi să-i spuneţi – nu la pârliţii de angajaţi din privat”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, într-un interviu pentru Antena 3.

“Pilonul 2 de păcănele ar putea fi naţionalizat anul viitor, banii obţinuţi urmând să fie folosiţi pentru plata ajutoarelor sociale şi a pensiilor. Din aceştia, o bună parte s-ar putea întoarce la păcănele. E practic un perpetuum mobile financiar, a declarat şeful PSD, inspectând câteva aparate într-un bar de zi din cartierul Berceni.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi