După Ceaușescu, pesediștii sunt acum nostalgici și după Vanghelie: ”Măcar nu e așa agramat ca tâmpitul de la Educație”
Nostalgia după părintele lor spiritual, Nicolae Ceaușescu, nu mai e singura pentru pesediști. Tot mai mulți membri ai partidului condus de infractorul condamnat definitiv Liviu Dragnea încep să-l regrete pe Marian Vanghelie, despre care spun că ar fi fost mult mai potrivit să fie ministru al Educației decât Valentin Popa.
”E adevărat, se mai scăpa și Vanghelie, mai băga câte-un dezacord, dar în nici un caz atât de des ca tâmpitul pe care l-a pus Dragnea ministru la Educație”, s-a plâns un vechi pesedist. ”Eu am fost și membru PCR, dar nici măcar atunci, când media în partid era de 4 clase, nu aveam tâmpiți care să se exprime atât de agramat. L-aș prefera pe Vanghelie în locul lui Valentin Popa la Educație oricând.”
Dacă în cazul altor agramați, ca Carmen Dan de exemplu, pesediștii înțeleg ce anume i-a făcut acesta lui Dragnea ca s-o facă ministru, în cazul lui Valentin Popa planează misterul. ”Dacă-l numea Adrian Năstase ministru la Educație pe Valentin Popa, sau pe oricare alt agramat, nu-mi băteam capul cu subiectul, dar așa, când știu că l-a pus Dragnea acolo, pur și simplu nu pot să înțeleg. Cum, bă, cum să pui un ditamai agramatul ministru al Educației?”, se întreabă pesediștii.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.