TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

EBA, discurs înflăcărat în Parlamentul European împotriva preşedintelui Prusiei, Rasputin

Scris de Vasile
@
5 martie 2014 13:35
EBA, discurs înflăcărat în Parlamentul European împotriva preşedintelui Prusiei, Rasputin

Cunoscută pentru pasiunea cu care îşi alcătuieşte discursurile, Elena Băsescu s-a depăşit pe sine în ultima şedinţă a Parlamentului European! În faţa unui public înmărmurit de emoţie, fiica preşedintelui a vociferat preţ de mai bine de jumătate de oră împotriva preşedintelui Prusiei, Vladivostok Rasputin, pe care îl consideră un aprig duşman al construcţiei europene.

“Ştiu de Rasputin de la tata, se poate spune că am crescut cu el, dar recunosc că habar n-aveam că e preşedintele Prusiei. Credeam că Prusia are rege, ca Italia şi Franţa”, a declarat EBA în primele minute ale discursului, fiind aplaudată minute întregi de colegii din grupul parlamentar cu nevoi speciale.

După ce aplauzele s-au stins, EBA şi-a continuat tirada: “Preşedintele Rasputin ar face bine să-şi retragă trupele din Coreea! Insula Coreea aparţine de drept Uraniei, o ţară cu care chiar dacă nu ne învecinăm, are accesuri la Marea Roşie, unde e şi România, şi Bulgania, şi Tulcea şi mulţi delfini.”

În încheiere, mezina lui Băsescu nu s-a sfiit să-l ameninţe direct pe Rasputin, preşedintele Prusiei. “Am vorbit şi cu preşedintele Banana de la Washingdon, şi cu împăratul Chinei, Mr. Pink. O să pornim împreună spre vest, să îl înfruntăm!”

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi