EBA, gafă monumentală în PE: A citit un manual de folosire a telefonului în loc de discurs

Fiica preşedintelui nu se dezminte şi face gafă după gafă în Parlamentul European. Invitată să ia cuvântul cu ocazia zilei Pământului, Elena Băsescu a citit, din greşeală, un manual de instrucţiuni de folosire a noului telefon Nokia 105.
Din cauza faptului că dormeau sau erau ieşit la ţigară, colegii Elenei Băsescu s-au prins abia pe la jumătatea discursului că acesta nu are nici o legătură cu subiectul dezbătut. “Când a trecut la pagina 16, unde se explica modul de formatare a bateriei, că trebuie ţinut o noapte întreagă la încărcat apoi descărcat complet, mi-am dat seamă ceva nu este în regulă”, a spus Gunter van Deidre, europarlamentar belgian.
În ciuda protestelor europarlamentarilor, EBA nu s-a lăsat descurajată şi a citit manual până la capăt, explicând cum poate fi folosită lanterna, cum funcţionează opţiunea quick-dial şi cum se pot instala aplicaţii java. “Sunt obişnuită cu atacurile venite din partea colegilor mei şi nu mă miră altitudinea lor”, a declarat EBA la finalul discursului.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.