Economia duduie. Pentru prima oară salariul minim din România a depăşit salariul preşedintelui Moldovei

@
27 ianuarie 2017 16:47
Economia duduie. Pentru prima oară salariul minim din România a depăşit salariul preşedintelui Moldovei

Vești bune din sectorul economic. Măsurile anunțate de noul guvern au dat deja roade și salariul minim a ajuns la un nivel aproape decent, fiind un pic mai mare decât al președintelui Moldovei, Igor Dodon. Toate acestea după ce s-a mărit și valoarea bonurilor de masă la 15 lei. 

„Deși vorbim de o grămadă de bani în realitate președintele Moldovei câștigă mult mai mult. Asta deoarece constituția Moldovei prevede ca fiecare președinte să primească un trening nou la investire. În plus, acesta poate circula gratuit pe mijloacele de transport în comun și are reducere pe CFM când vrea să meargă cu trenul până la Dubăsari sau Ungheni”, a declarat un consilier al președintelui moldovenesc. 

În aceeași ordine de idei și somajul și ajutoarele sociale sunt destul de consistente în România, ceea ce afectează serios piața muncii în zonă. „În momentul de față un asistat social din România câștigă cam cât un director de multi-națională din Moldova. Păi, în condițiile astea cum vreți să îi convingem să se apuce de muncă?”, a explicat un antreprenor din Iași.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi