Efectele surpării! Ca să nu mai fie nevoie de metrou în Dr. Taberei, cartierul va fi dărâmat complet
Surpările din zona Eroilor provocate de lucrările pentru metroul din Drumul Taberei i-au făcut pe toți factorii decizionali să înțeleagă că metroul din Drumul Taberei pur și simplu nu trebuie să existe, că el este mai degrabă o imposibilitate logică care trebuie abandonată cât mai repede posibil.
”Hai să fim serioși, lucrările durează deja de prea mulți ani, probabil nici nu are cum să fie terminat vreodată”, a recunoscut în sfârșit directorul Metrorex. ”Însă trebuie să scăpăm cumva de gura celor din Drumul Taberei, care ne tot cer metrou de zeci de ani, așa că vom dărâma complet cartierul și scăpăm elegant de problemă.”
Planul e deja făcut: cele două cârtițe folosite pentru săparea metroului vor străbate încă o dată cartierul Drumul Taberei, doar că de data asta mult mai aproape de suprafață. ”Blocurile din Drumul Taberei oricum sunt vechi, deci ar trebui să cadă fără prea multă bătaie de cap. Am reușit noi să afectăm structura de rezistență a clădirilor când am săpat la adâncime, d’apoi acum când săpăm aproape la suprafață!”, debordează de optimism șeful Metrorex.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.