Elevii care chiar nu-și permit să treacă Bacul vor primi un ajutor de șpagă de la Guvern

Scris de Vasile
@
9 iulie 2014 14:55
Elevii care chiar nu-și permit să treacă Bacul vor primi un ajutor de șpagă de la Guvern

A treia sesiune de Bacalaureat nu e de ajuns! Potrivit unui comunicat recent, Guvernul va adopta măsuri sociale fără precedent pentru a-i ajuta pe toți absolvenții de liceu să treacă examenul maturității.

Printre altele, copiii care provin din familii defavorizate, care chiar nu își permit să mituiască supraveghetorii, vor beneficia de un ajutor de șpagă nerambursabil, de până la 400 de euro.

“Orice tânără loază merită o șansă la Bacalaureat. Unii au părinți bogați, care au de unde să scoată câteva sute de euro și o sticlă de whisky. Dar ce ne facem cu loazele care mai au șapte frați și trăiesc din alocație? De unde să scoată o atenție, o măslină pentru fiecare probă de Bac? Doar n-o să-i punem să învețe, ca ultimii tocilari. Ar fi inuman”, a glumit premierul Victor Ponta în aplauzele mai multor loaze.

Măsura de sorginte socialistă a fost contestată vehement de partidele de dreapta, care susțin că elevii ar trebui să învețe să își procure singuri banii de șpagă, nu să aștepte pomeni din partea statului.

Citește mai mult despre:
BAC

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi