Emil Boc: din cauza căldurii, am decis să păstrăm salariile la -25 şi pensiile la -15
E oficial: salariile bugetarilor vor scădea cu 25%, iar pensiile cu 15%. Vina pentru această situaţie nu o poartă doar guvernul Tăriceanu, cum repetă obsesiv toţi miniştrii guvernului Boc, ci şi căldura care a luat poporul pe nepregătite. „Chiar dacă guvernul Tăriceanu a luat multe decizii greşite, nu doar din cauza lui am ajuns în situaţia actuală. Căldura care a venit mai repede decât ne aşteptam ne-ar fi obligat oricum să luăm aceste măsuri”, a declarat premierul Emil Boc.
El spune că din cauza temperaturilor ridicate, salariile bugetarilor şi pensiile nu s-ar fi păstrat în condiţii optime. „Dacă nu am fi intervenit, salariile şi pensiile s-ar fi alterat grav în scurt timp. Asfel, singura decizie normală e să păstrăm salariile la -25. Pensiile fiind oricum mai mici, se pot păstra bine şi la -15, după cum ne-a asigurat specialistul nostru, Traian Băsescu. Chiar dacă românii nu realizează încă, măsurile noastre le fac un mare bine”, a spus Emil Boc. „Astfel că, cel puţin până la iarnă, nu se pune problema dezgheţării salariilor din sistemul bugetar”, a încheiat Boc.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.