Emil Boc îl contestă pe Newton: „Nu am căzut în cap din cauza gravitaţiei”

Scris de Calin
@
27 august 2010 12:07
Emil Boc îl contestă pe Newton: „Nu am căzut în cap din cauza gravitaţiei”

Reporterii TNR s-au întâlnit azi cu premierul Emil Boc pentru a-i aminti că e căzut în cap. Înarmaţi cu filmarea din emisiunea lui Andrei Gheorge, în care se vede clar că Emil Boc a căzut în cap (de la o distanţă apreciabilă, raportat la înălţimea premierului), l-am rugat pe Boc să ne confirme că incidentul respectiv a avut loc din cauza efectului gravitaţional. Însă, spre surprinderea noastră, Emil Boc a infirmat teoria gravitaţiei.

 

TNR:

Domnule premier, se spune că dumneavostră aţi căzut în cap în emisiunea lui Andrei Gheorghe din cauza efectului gravitaţional..

 

Emil Boc:

Nu am această informaţie, am auzit-o spusă doar ca supoziţie, dar eu nu am cunoştiinţă de aşa ceva, nu ştiu de implicaţiile teoriei… Deci atâta vreme cât situaţia aceasta nu există, gravitaţia nu are nici o legătură cu faptul că am căzut în cap. Va trebui să-mi vină oamenii cu o analiză, pentru că o asemenea teorie nu mi s-a confirmat.

 

TNR:

Totuşi, Newton este unul dintre cei mai mari fizicieni, iar el susţine că…

 

Emil Boc:

Încă o dată vă repet: această teorie trebuie să aibă acoperire. Până nu o să am pe masă un raport, acestă teorie nu există.

 

Convinşi că n-au cu cine discuta, reporterii noştri au renunţat să-i amintească premierului de evoluţionism, cu atât mai mult cu cât în cazul lui Boc acesta pare să nu se confirme.

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi