Era şi timpul! CFR înlocuieşte Mersul Trenurilor cu o variantă mai realistă: Staţionarea Trenurilor
CFR s-a săturat să mintă cu neruşinare călătorii, luând decizia de a schimba numele celebrei broşuri, din Mersul Trenurilor în Staţionarea Trenurilor. Autorităţile spun că această decizie este un pas important către o transparenţă mai ridicată în rândul companiei. “Trăiam în minciună, îi minţeam şi pe călători, pentru că substantivul «mers» implică mişcare, conform DEX-ului, aspect aproape inexistent în rândul trenurilor din România”, spune Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.
Broşura nu îşi va schimba doar numele, şi conţinutul urmând a suferi modificări. “Pentru a fi mai aproape de realitate, în broşură va fi afişată doar ora de plecare a trenurilor. Ora de sosire era oricum de cele mai multe ori extrem de departe de adevăr”, a declarat ministrul.
Nu numai broşura va fi schimbată, ci şi anunţurile făcute de crainicii din gări. Astfel, în loc de binecunoscutele mesaje, de la staţiile de amplificare se vor auzi anunţuri precum “Trenul 8410, din direcţia Bucureşti-Constanţa, va staţiona în cinci minute, de la linia 1”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.