Exclusiv! Ministrul Bode dormea în spatele avionului de contrabandă din Ucraina

Scris de TNR
@
12 august 2021 13:52
Exclusiv! Ministrul Bode dormea în spatele avionului de contrabandă din Ucraina

Cu toţii am aflat despre avionul suspect care a pătruns în spaţiul aerian românesc dinspre Ucraina, dar oare cunoaştem toate dedesubturile evenimentului?

Acuzat de lipsă de reacţie în acest caz misterios, ministrul de Interne, Lucian Bode, a postat astăzi pe Facebook o explicaţie simplă: nu avea de unde să ştie ce se întâmplă deoarece era pe bancheta din spate a avionului şi dormea dus.

„Nu aveam de unde să ştiu ce se întâmplă deoarece eram pe bancheta din spate a avionului şi dormeam dus”, sună mesajul extrem de convingător al ministrului.

„Ah, acum înţeleg. Normal că habar n-avea în ce regim se deplasa avionul dacă era pe bancheta din spate, în cală sau unde o fi fost el, şi dormea dus. Îmi cer scuze că am deranjat cu întrebări”, declară Marcel Chifteanu, jurnalist Gigi 44.

„Data viitoare fiţi mai atenţi, domnilor piloţi şi probabil contrabandişti de ţigări. E dl Lucian în spate şi doarme dus!”, s-a încruntat, privind spre nord, un apropiat al ministrului.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi