Exclusiv: România deţine colonii în America de Sud

Scris de TNR
@
1 iulie 2010 15:42

Problemele crunte cu care se confruntă economia românească şi-au găsit, se pare, o rezolvare. O serie de documente descoperite recent în Arhivele Cotroceniului arată că statul român deţine teritorii importante în America de Sud, multe dintre ele bogate în resurse naturale şi, pe alocuri, chiar populate.

 

Potrivit unor istorici care par de încredere, coloniile româneşti de dincolo de ocean datează de pe vremea domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat, cunoscut ca un împătimit al călătoriilor de tot felul. De fapt, lui Mavrocordat nu-i plăcea neapărat să se plimbe, dar ar fi făcut orice ca să nu fie la muncă.

 

Se pare că, într-o perioadă în care se ascundea de o femeie pe care o lăsase însărcinată (întâmplător, era chiar soţia lui), domnitorul a descoperit delta fluviului Cabron, al treilea ca debit din America de Sud, după Amazon şi Ebay. Băştinaşii l-au primit cu simpatie pe Mavrocordat, pe care îl considerau, pe bună dreptate, unul de-al lor. Ca nivel de civilizaţie, nici nu era mare diferenţă, ca s-o spunem pe-aia dreaptă.

 

Potrivit documentelor, România deţine cea mai mare parte a Uruguayului, jumătate de Paraguay, două cartiere din Buenos Aires, precum şi Nuevo Bucarest, un oraş prea puţin cunoscut, din cauza promovării insuficiente. Toate aceste teritorii se comportă ca şi cum şi-ar fi obţinut independenţa, deşi toţi locuitorii lor sunt conştienţi că pericolul de a redeveni supuşii unui stat penibil şi falimentar din Europa de Est n-a dispărut niciodată.

 

Potrivit unor surse de la Cotroceni, preşedintele Băsescu şi-a programat deja o deplasare în noile colonii, pentru a face o baie de mulţime în delta fluviului Cabron.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi