Felicitări, Alina Gorghiu! Brătianu se răsucește în mormânt atât de repede că produce 1,5 MW oră

@
1 septembrie 2016 14:13
Felicitări, Alina Gorghiu! Brătianu se răsucește în mormânt atât de repede că produce 1,5 MW oră

Ultimele declarații făcute de co-președintele PNL, Alina Gorghiu, au stârnit valuri în politică, atât printre vii cât și printre morți. Groparii care supraveghează mormântul marelui om politic Brătianu spun că acesta se rotește atât de repede că produce suficientă energie să ilumineze toată strada și câteva blocuri. 

„Brătianu a început să se învârtă în mormânt de vreo câțiva ani, de când a ajuns Teodor Stolojan președinte al PNL. Pe măsură ce a trecut timpul, acesta a început să se rotească tot mai repede, și acum este foarte eficient din punct de vedere energetic”, a povestit un fizician român care, pentru că în România cu cercetarea mori de foame, lucrează acum ca gropar. „Ultimul vârf de sarcină a fost atins când a ajuns Vasile Blaga co-președinte, am crezut că ne sar siguranțele de cât de repede se răsucea în mormân”, a precizat acesta. 

Mormândul lui Brătianu este realizat de unul din cei mai mari sculptori ai vremii și are placa memorială ingenios făcută, astfel încât a fost ușor de montat în piatră un catod și un anod, care ajung până în sicriu. Din mormântul politicianului este asigurat consumul de curent electric pentru administrația cimitirului și blocurile din jur. „Este o sursă de energie ieftină și regenerabilă. Când simțim că încetinește, ne ducem cu popa la mormânt și citim de pe pagina de Facebook a Alinei Gorghiu. Poți să și auzi cum vuiește dinamul”, spun groparii. 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi