Fenomen inexplicabil la Bac: În unele sate din Teleorman, promovabilitatea a ajuns deja la 110%

Scris de Vasile
@
10 iunie 2013 13:32
Fenomen inexplicabil la Bac: În unele sate din Teleorman, promovabilitatea a ajuns deja la 110%

Cu toate că în restul ţării se pică pe capete, în câteva sate din Teleorman au trecut deja Bacul mai mulţi elevi decât există pe lista înscrişilor, transmit autorităţile locale. Meritul pentru promovabilitatea extraordinară, spun localnicii, aparţine misteriosului “profesor Dragnea”, care i-ar fi meditat pe tineri înaintea examenului.

“N-am văzut în viaţa mea aşa ceva”, a declarat Decebal Popescu, inspector şcolar din Alexandria. “Datele preliminare arată o promovabilitate de 110% la Bac, şi abia a trecut prima zi. Bineînţeles, au fost semnalate şi nereguli: există zvonuri că unii elevi s-ar fi prezentat la mai multe licee din judeţ sau că ar fi dat Bacul persoane decedate. Per total, însă, e o reuşită pentru învăţământul teleormănean, o dovadă că suntem un judeţ de genii!”

“Dintre cei 110% care au trecut Bacul, peste 175% declară că au făcut meditaţii cu profesorul Dragnea, care s-ar afla în prezent la Bucureşti”, a adăugat inspectorul. “Acesta i-ar fi motivat nu numai cu cărţi şi rechizite, ci şi cu făină, ulei, găleţi şi lighene imprimate cu sigla Bacalaureatului de anul acesta.”

Citește mai mult despre:
BAC

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi