TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Florin Cîţu a cerut o şaorma mare cu de toate, dar fără ceapă şi fără USR

Scris de Călin
@
5 noiembrie 2021 13:00
Florin Cîţu a cerut o şaorma mare cu de toate, dar fără ceapă şi fără USR

Florin Cîțu are gusturi cât se poate de specifice chiar și când vine vorba de șaorma. Azi, de exemplu, a cerut „una mare cu de toate, dar fără ceapă și fără USR“. Ba chiar i-a repetat de trei șaormarului „fără USR“, să fie sigur că nu-i pune așa ceva nici măcar din greșeală.

„Nu-mi cade bine de șaorma dacă are ceapă și USR în ea“, a spus Florin Cîțu. „Trebuie însă să recunosc că ideea de șaormă fără USR mi-a dat-o președintele Iohannis. Partea cu ceapă e de la mine, dar cea cu fără USR e de la domnul președinte. Îi mulțumesc că mi-a deschis ochii.“

Cîțu a luat nu una, ci două șaorme „fără ceapă și fără USR“. „Una pentru mine, una pentru Marcel Ciolacu“, a spus el. „Ne-am dat seama ieri că avem foarte multe lucruri în comun, printre care și asta, șaormele fără USR. Abia aștept să ajung la Marcel la partid, la sediul PSD, să ne înfruptăm împreună din aceste șaorme fără ceapă și fără USR.“

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi