Gabi Firea: Anul ăsta nu mai facem dezinsecţie, dar vom oferi vouchere de 5 lei pentru pliciuri de muşte

Scris de Vasile
@
5 septembrie 2017 15:01
Gabi Firea: Anul ăsta nu mai facem dezinsecţie, dar vom oferi vouchere de 5 lei pentru pliciuri de muşte

Adio, dezinsecţie în Bucureşti! Pentru că DNA-ul e cu ochii pe licitaţiile publice, Primăria Capitalei a decis că va explora metode alternative de a scăpa de ţânţari, tăuni şi alte gângănii supărătoare. Printre soluţiile identificate, spune Gabi Firea, este acordarea către 5000 de bucureşteni a unor vouchere de 5 lei, cu care îşi pot achiziţiona pliciuri, palete sau un papuc.

“Proiectul face parte dintr-un ansamblu mai larg de măsuri menite să crească implicarea cetăţenilor în gospodărirea oraşului”, a declarat primarul Capitalei. “Cine îşi doreşte să participe trebuie doar să se înregistreze la biroul de relaţii publice al Primăriei, urmând ca în termen de 30 de zile să primească un cupon în valoare de 5 lei. Acesta va putea fi folosit la orice bazar, tarabă sau târg care vinde pliciuri pe raza municipiului Bucureşti.”

Potrivit specialiştilor, Primăria va face astfel o economie considerabilă. „Faceţi un calcul simplu. Sunt 5000 de cupoane de pliciuri a câte 5 lei, asta înseamnă că toată afacerea îi va costa pe cetăţeni doar 1,74 milioane de euro!”, a declarat un membru PSD care scotocea în trezorerie.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi