Geoană a fost în drumeție pe Via Transilvanica cu Sorin Ovidiu Vîntu, vechiul său prieten

@
2 septembrie 2024 13:47
Geoană a fost în drumeție pe Via Transilvanica cu Sorin Ovidiu Vîntu, vechiul său prieten

Se pare că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se pregătește foarte serios pentru o nouă candidatură la președinția României. Acesta a prezentat pe pagina sa personală de campanie electorală excursia pe care a făcut-o pe Via Transilvanica, alături de vechiul său prieten, Sorin Ovidiu Vântu.

„Via Transilvanica sau “drumul care unește” este un traseu unic, pe care trebuie să-l parcurgi ca să-i înțelegi menirea. Și el începe de la Mănăstirea Putna. De câte ori am ocazia, merg pe Via Transilvanica pentru că sunt puține locuri cu o energie atât de bună”, a declarat cel care a pierdut alegerile în 2009 acuzând atacuri energetice venite din partea vrăjitorului personal al lui Traian Băsescu.

Cât privește prietenția cu celebrul țepar Sorin Ovidiu Vântu, Mircea nu a avut nimic de comentat, exact ca și prima oară când a fost întrebat de ce merge la el acasă în vizită. A fost practic la fel de tăcut ca atunci când a fost întrebat de ce a fost în vizită personală la Moscova să se întâlnească cu un diplomat rus.

Mircea Geoană este unul din favoriții sondajelor de opinie, întrucât majoritatea oamenilor care votează pentru funcția de președinte sunt o combinație între retard mintal, putoare ordinară și jeg, exact ca omul pe care l-au ales de două ori să le reprezinte țara, cunoscutul președinte Klaus Iohannis.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi