Guvernul Boc vrea licee pentru spioni
Proiectul pentru noua lege a învăţământului prevede înfiinţarea de licee vocaţionale de informaţii. Cu alte cuvinte, şcoli pentru spioni.
Probabil că în liceele astea vor intra în special elevii care şi-au construit, în şcoala generală, o reputaţie solidă de pârâcioşi. Nu vor fi lăsaţi pe dinafară nici candidaţii care, în timpul examenului de admitere, îi semnaleaza profesorului supraveghetor că unii colegi copiază. Care copiat este, bineînţeles, permis, deşi o încurci dacă eşti prins făcând asta.
Marele avantaj al acestui liceu este că, după absolvire, tinerilor li se va asigura un serviciu român de informaţii. Totuşi, mulţi dintre ei nu vor spune unde lucrează, sub pretextul că au un serviciu secret.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.