Guvernul lansează programul „Prima bere la terasă”

19 aprilie 2012 13:00
Guvernul lansează programul „Prima bere la terasă”

Veste bună pentru românii peste 18 ani care încă n-au băut o bere la terasă! La insistenţele membrilor Organizaţiei Bărbaţilor din România (OBR Bergenbier), Parlamentul urmează să voteze în regim de urgenţă programul „Prima bere la terasă”, prin care fiecare cetăţean va primi un voucher pentru minim 3 beri la o terasă.

„Acest program este legat de Cartea Galbenă a O.B.R. Bergenbier, un fel de constituţie a bărbaţilor, pe care vrem să o implementăm în acest an. Ea susţine, printre altele, şi dreptul bărbatului de a bea bere când vrea,  câtă vrea şi cu cine vrea. Asta pentru că berea te ajută să uiţi de greutăţi: că ai rate la bancă, că echipa ta favorită a mai pierdut un meci şi, cel mai important, că ai de dat nişte explicaţii când ajungi acasă”, a explicat preşedintele OBR Bergenbier.

Programul se bucură şi de sprijinul necondiţionat al premierului Ungureanu. „Deşi afară este o vreme perfectă pentru bere, am aflat cu surprindere că încă sunt români care n-au stat la terasă în acest an. O asemenea cruzime nu poate fi tolerată. Dacă Parlamentul nu va vota la timp programul «Prima bere la terasă», îl vom implementa printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului”, a promis prim-ministrul.

Articol recomandat de Organizaţia Bărbaţilor din România – Bergenbier

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi