Guvernul României ceartă site-ul Timesnewroman.ro pentru farsa „Haiti-Tahiti”

Scris de TNR
@
11 februarie 2010 10:28

Guvernul României a luat poziţie faţă de farsa potrivit căreia a trimis ajutoare în Tahiti, nu în Haiti, aşa cum ar fi fost, poate, mai omeneşte. Publicată iniţiat de Times.ro, un site concurent căruia nu putem să-i menţionăm numele pe post, informaţia a fost preluată de mai multe publicaţii serioase, ca dovadă că, indiferent cât de mare ar fi o prostie, guvernul Boc o face brusc verosimilă.

Pentru a se delimita de toate miştourile din ultimele zile, MApN a trimis o mustrare scrisă site-ului Timesnewroman.ro.

“Dorim să precizăm că ştirea pe care aţi publicat-o e complet falsă. Consierăm că publicarea unor pamflete fără niciun fel de precizare în acest sens încalcă cele mai elementare reguli jurnalistice. Normal ar fi să anunţaţi că articolul dumneavoastră este un pamflet şi că trebuie tratat ca atare, aşa cum face Mircea Badea, la emisiunea căruia ne uităm cu plăcere,” se arată în comunicatul remis de MApN.

Potrivit Ministerului Apărării, glumele făcute pe seama dezastrelor umanitare sunt de prost gust.

“Sute de mii de haitieni au căzut victime cutremurului care a lovit mica republică asiatică, iar cu astfel de dezastre nu trebui să glumim”, se mai spune în comunicat. “Timesnewroman.ro arată, o dată în plus, că românii se pricep doar la băşcălie, aşa cum bine spunea Dan Puric în unul dintre delirurile lui televizate.”

Ministerul Apărării a încheiat comunicatul pe un ton deopotrivă indignat şi superior, precizând că are treburi mai importante de făcut, precum menţinerea legăturii cu trupele noastre dislocate în Afganistan şi Iran.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi