Guvernul Tudose loveşte grav industria IT! 100.000 de videochatiste refuză să se mai dezbrace

Scris de Vasile
@
8 noiembrie 2017 17:28
Guvernul Tudose loveşte grav industria IT! 100.000 de videochatiste refuză să se mai dezbrace

Motorul economiei româneşti, IT-ul, e cel mai grav afectat de reducerile de salarii aduse de “revoluţia fiscală” a cuplului Dragnea-Tudose! Floarea tehnologiei româneşti – câteva sute de programatori şi mai bine de 100.000 de videochatiste – şi-ar putea vedea veniturile reduse după şedinţa de guvern de astăzi.

Dacă inginerii sunt obişnuiţi cu greul şi nu obişnuiesc să cârtească, tinerele practicante de videochat spun că au de gând să intre în grevă chiar începând de mâine. “Ştii cum o să stau mâine, fată? Înfofolită până-n gât! De-a naibii o să-mi iau şi fular şi mănuşi, şi o să mă filmez aşa toată ziua, să văd cine mai sare cu banu’ ca să-l bag eu în economia naţională”, a comentat Gina, o IT-istă de 22 de ani din “Silicon Valley al videochatului”, Galaţi.

Dacă nu se va găsi o soluţie de compromis, greva videochatistelor din România riscă să falimenteze mai multe industrii mondiale, printre care a jucăriilor erotice, a şerveţelelor, a camerelor web, a display-urilor şi a calculatoarelor în general, avertizează economiştii.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi