TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

În loc să scoată nişte stenograme, preşedintele Băsescu a plictisit audienta cu bugetul UE

20 noiembrie 2012 14:52
În loc să scoată nişte stenograme, preşedintele Băsescu a plictisit audienta cu bugetul UE

Discursul preşedintelui Traian Băsescu, încheiat în urmă cu câteva minute, a atins noi culmi de plictiseală după ce acesta s-a concentrat aproape exclusiv pe fonduri de coeziune şi bugetul Uniunii Europene. Majoritatea jurnaliştilor prezenţi la eveniment au acuzat dureri de cap şi stări de lehamite.

„N-am mai păţit aşa ceva din 1997, de pe vremea lui Constantinescu. Ce-s cu prostiile ăstea, nici un atac la Ponta, nici o şopârlă la adresa colaborării cu securitata a lui Antonescu? Ăsta nu e preşedintele cu care ne-am obişnuit”, a declarat scârbit un reporter al unei televiziuni bucureştene.

În ciuda oftaturilor şi a căscaturilor din sală, preşedintele a reuşit să o lălăie aproape 45 de minute fără întrerupere, aprofundând aspecte legislative şi de procedură în parlamentul european. Surse din apropierea palatului Cotroceni susţin că, de fapt, preşedintele nu şi-a încheiat încă discursul dar majoritatea reprezentanţilor mass-media au adormit deja.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi